Nu credeam că o să mai spun vreodată aşa ceva, în secolul 21, dar azi era să mă calce unul cu o Dacia 1310, în parcarea din faţa blocului. M-am simţit imediat tras ca printr-un vortex înapoi în timp, în anul de graţie 1996, când în aceeaşi parcare din faţa blocului erau numai Dacii vechi şi câte un Cielo cu nasu’ pe sus. Şi un Oltcit care e personajul central al poveştii următoare.
***
Printre multele calităţi ale animalului urban (careva să zică dintre blocuri) numit generic “român” se numără şi abilitatea cu care reuşeşte să facă din ţânţar – armăsar, dintr-o telenovelă – film de Oscar, din pufoaică – Dom Perignon şi dintr-o rablă de Dacie – un Oldsmobile de colecţie din ’71.
De fapt, la ce mă refer? Lăsînd la o parte ţânţarii, filmele şi pufoaica, pun pariu că nu sunt singurul care a observat în unele duminici, prin parcările patriei, grupuri de bărbaţi adunaţi ciopor în jurul vreunei maşini. Toţi gânditori, toţi cu diverse ustensile în mână, toţi cu gesturi şi aluri de parcă ar fi fost într-o sală de operaţii, cu un torace deschis în faţa ochilor.
În lumea aceasta – interzisă de obicei femeilor şi puştanilor fără pasiunea cailor-putere -, lumea meşterilor amatori de maşini, am pătruns şi eu într-o zi. Trebuie să spun că sunt un neavenit, un afon în domeniul mecanicii. Pentru mine, o pană de motor scoate acelaşi sunet ca o pană de anvelopă. M-am nimerit în mijlocul unor specialişti în durerile automobilelor printr-o întâmplare, dar experienţa e de povestit şi altora.
Coborâsem să iau pâine şi vreun lichid acidulat dintr-acelea cu diverse arome de fructe artificiale, (sau cu arome artificiale de fructe, nu mai ştiu, că de obicei îmi scriu altii, pe bilet, ce-i de cumpărat) când am dat nas în nas cu Motanu, amicul meu din cartier. Nu ştiu ce păzea omu’ în faţa blocului meu, dar o făcea cu îndemânare.
Cum m-a văzut, probabil că şi-a găsit ţelul şi s-a repezit la mine de parcă-l uitasem amanet acolo cu o seară în urmă. Nu, n-aveam ţigări, dar i-am spus să mă însoţească pînă la magazin, că tot trebuia să cumpăr. În timp ce mă punea la curent cu ultimele bârfe şi poveşti despre ce-a mai făcut, ce-a mai bă(t)ut, trecem pe lângă un grup de oameni adunaţi cerc în jurul unui Oltcit.
Îi ştiam pe toţi, erau din gaşca alături de care copilărisem şi eu. Printre ei, cel mai vocal era Titi zis “Ciumpi”, o matahală tatuată şi cu breton vopsit blond. Mai era şi Răducanu, coleg la greco-romane cu Motanu, un individ îndesat, fără gât, tăcut, cu câteva tăieturi în plus pe antebraţe şi cu câteva doage în minus la mansardă, atunci când era pilit.
Împrăştiaţi prin jur mai era Ciobanu, unul care a început adolescenţa slab ca un ţâr, angajat la un brutar, iar când a văzut că slăbeşte în continuare s-a făcut student la drept şi-acum sare de suta de kile. Plus Bebe, un tip cam din topor, rârâit, cu un obraz bucălat şi cu celălalt brăzdat de-o cicatrice. Peste întreaga şleahtă trona ca un patriarh evreu tatăl lui Ciumpi, om de 60 de ani, leit fi-so, doar cu o mustaţă de honved în plus.
Când am ajuns lângă ei, i-am găsit vârâţi pînă dincolo de coate în motorul maşinii. Era unul mai unsuros ca celălalt şi, fără să fiu rasist, unul mai negru ca celălalt. Sincer să fiu, nu mi-am dat seama nici după vreo cinci minute bune ce dumnezei încercau să facă acolo, pentru că nu vorbeau româneşte (cel puţin nu româneasca aia cunoscută de mine). Şi nici măcar o acţiune coordonată şi care să aibă sens în ochii mei nu am văzut.
Dacă era să dau un răspuns pe fugă, aş fi spus că nici ei nu ştiau de unde să înceapă. Singurul care era demn de încredere, după toate probabilităţile, tatăl lui Ciumpi, zis nea Nelu, nici măcar nu stătea lângă tineretul vălătucit în jurul maşinii, ci curăţa la vreo 10 metri distanţă un soi de cilindru din care ieşeau câteva cabluri. Era călare pe-un pietroi, cu un PET de bere lângă.
– Iea, uite-l pă Motanu. Motane, mânca-ţi-aş, să mor dacă mi-era dor dă tine.
– Noroc, bă. Ce faceţi p-acilea? Răducane, parcă trebuia să treci aseară pe la mine, bă, m-ai lăsat cu bormaşina în casă. Când vii să ţi-o iei?
– Motane, cred că tu ţi-o iei mai repede. Las-o la tine, ce, îţi cere de mâncare? Dă şi mie o ţigară.
Ciobanu se hlizea în colţul gurii. El avea ţigări, dar toată lumea ştia că nu dă.
– Nu-i mai cere bă, nu vezi că are freză cu ţepi? Când îşi face păru’ să-i stă aşa, n-are de niciunele.
– N-am bă, dacă nu sare lozu’. Ia ziceţi, ce faceţi? Îi schimbaţi …*? A făcut treabă bună ăla de la lăcătuşerie, ietă ce luceşte carcasa.
– Dă-l în născătoarea mă-sii, că îi dăm motoru’ jos dă tot. Nu i l-au segmentat ăia cum trebuie şi îl schimbăm acu’ de tot. Ia, pune mâna icişa şi trage dă el în sus. Nu de-acolo, tuz pă mă-ta, că nu mai pot băga io cheia ici. Mai are un şurub. Aşa. Au, fire-al dracu, ce ţ-am zis? Dă-te aşa. Ciobane, apucă tu, bă. Ba nu, mai stai aşa. Nea Nelule, unde-l punem?
– Vezi că eşti prost? Păi tu de-acolo vrei să-l tragi, mă? Îi dai dracu pistoanele. Scoate-i şi furtunu’ ălălantu’. Motane, bă, şi-acu’ mă doare capu’ dă la vinu’ ăla.
– Ce vin, mă?
– E, am făcut un grătar joi la mine în faţa blocului şi după ce-am terminat vinu’ de la nunta lu’ sor-mea am luat de la Vâlceleanu, d-ăla de pastile. Ciobane, stai dracu la un loc, lasă cheia. Ia, unde bate pinionu’? Şi am băut şi mult, de la vreo două după-masă până pe la vreo 11. Bă, s-a îmbătat Bebe cui, când am plecat abia să ţinea pe picioare, s-a proptit într-un copac în spate la număru’ 3 ca să poată borî ca omu’, da’ tot a venit şobolănit pe pantaloni şi pe pantofi. Răducane, ai şubleru’ la tine? Dă-l încoaie. Nu-l arunca, bă, în bătrână-ta!
Motanu îşi băgase mâinile în buzunare şi plescăia din buze. Eu m-am întors să mă uit după un echipaj de poliţie care se pusese la coadă la Mc-ul de peste drum, în timp ce, în spatele meu, se dezlănţuia o polemică-monstru.
– Da’ şi la nuntă a fost paranghelie mare de tot. Ai văzut, bă, ce verişoară am?
– Mamă, are garnitura roasă dă tot. Cum ai mers cu ea aşa, mă?
– Care, aia din Sineşti? Sau ailantă de la Dragoslavele?
– Aia în fustă scurtă.
– Bă, iar eşti prost, ailantă era mai frumoasă. Semăna cu mirele. Da’ acu’ nu ştiu, p-acolo pă la Dragoslavele seamănă toţi între ei, că-s şi înrudiţi. O încoţopenisem la un moment dat în spatele cortului, pînă a ieşit baba aia să se pişe.
– Mai ai vaselină? Nici n-am apucat să mănânc mare lucru cu aia pă cap.
– Bă, mincinos eşti. Cum n-ai mâncat, bă?
– Care ai luat, bă, …**?
– Păi ce-am mâncat, aperitivu’ şi o sarma.
– Lăsaţi dracu poveştile şi scoateţi odată motoru’ ăla, că ne prinde noaptea!
– Da, nea Nelule, da’ e greu, că nu vrea să iasă. Mai are nişte prinzători pe undeva. Hai, Răducane, ţii de ăla? Că rotesc eu. Ai mâncat, îţi spun eu, că eram lângă tine.
– Bă, da’ verişoara aia a ta, mare bagaboantă. Câţi ani are?
– Dă-i un ciocan aicea un pic, să alunece în loc.
– 26. Bebe, treci în locu’ ăstuia, că ai mai multă forţă. Hai, bă, i-ai prins cablu’? Hai, la trei, îl ridicăm. Futu-i motoru’ în zbang, e mai greu cât toată maşina. Pune-l jos colo pe folia aia.
– Mică, bă, dar să mor eu dacă nu m-a băgat în sperieţi. Mă şi gândeam, dacă vreau să îmi iau nevastă virgină, tre’ să mă duc s-o iau de la botez, direct din cazanu’ popii.
– Parcă n-ai avut gagică nouă, ţiplă, şi tot aşa ai lăsat-o.
– Pe dracu, mă omora ta-so.
– Lasă vrăjeala, că ştim noi mai bine.
– Auzi, bă, cât îi dădeai când mergea?
– I-am dat odată vreo sută douăzeci pe deal spre Breaza la discotecă, dar era să-mi sară roatele într-un şanţ. Abia am apucat să o bag în treaptă.
– Ce treaptă, mă, că nu îi dai aşa. Calci frâna şi ţii ambreiaju’.
– Nu mai vorbi prostii, că i se calează motoru’. Şi oricum nu frânezi la timp. Mai bine îi dai cu frână de motor.
– Aşa să-i dai tu, când oi avea maşina ta.
– Mă, omule, fii atent, cînd vii aşa, direct spre şanţ, cu 120, şi eşti într-a patra, dai frână şi cobori treapta.
– Du-te, mă, dracu, dacă dai frână ca să cobori treapta în şanţ mori, cu axu’ făcut bucăţi.
– Ciobane, tu pe Motanu îl asculţi, bă?
– Păi dacă numai prostii vorbeşte. Io am condus tiruri, şi tu vii să mă înveţi cum e cu ambreiaju’. Auzi, bă, tu nici carnet n-ai!
– Ce vrei, nene, costă…
Şi discuţia a continuat vreo jumătate de oră în acelaşi sens… fără sens. Lăsaseră baltă orice activitate, iar cei doi combatanţi în teoria frânei dinaintea şanţului îşi expuneau pe rând cazul, încercînd să ne convingă de adevărurile incontestabile ale spuselor lor.
Ba, la un moment dat, s-au urcat şi la volan, explicînd pe timpi cum se opreşte maşina în diferite ipostaze. Pe mine mă pierduseră undeva pe la începutul polemicii. Priveam la toată întâmplarea ca un chinez căruia i se explică pe moldoveneşte “Mioriţa”. Evident, discuţia a fost mult mai spumoasă, dar eu n-am înţeles decât că, dacă vrei fată cuminte trebuie s-o furi din căruţ şi, dacă bei vin vărsat de la crama lui Vâlceleanu dai sigur în cufureală.
Am uitat şi de pâine, şi de sucuri, dar nu mi-a părut rău: apucasem să văd ce dracu au de povestit bărbaţii atunci când nu mai au loc în casă, la TV, din cauza desenelor animate şi a telenovelelor. Ies afară, găsesc o rablă de maşină şi se apucă s-o dezmembreze aşa, ca să-şi facă de lucru, iar între două rotiri de piuliţă vorbesc tot de-ale lor. Femei, chefuri şi alte maşini, cel mai des.
Oltcitul ăla şi acum stă, fără motor, în parcarea din faţa blocului.
————————
*, ** – denumiri tehnice ale diferitelor piese ale unui motor de Oltcit, pe care nu le mai ţin minte.
