Oraşul ăsta miroase a ars.
Ziua mai puţin ca noaptea, iarna mai mult ca vara, Bucureştiul miroase a ars. Nu e un miros plăcut, de lemn aruncat într-un şemineu pitoresc, în crucea anilor. Nu, e un miros greu de plastic incinerat, de cauciuc pârlit la colţ de stradă într-o noapte tristă şi ploioasă de Lăsatul Secului.
E o combinaţie nefericită de poluare, jeg şi oameni care sperau la un alt viitor. Bucureştiul miroase a vise umede făcute scrum. Dar mie îmi place Bucureştiul, noaptea.
În trăncănitul tramvaielor care se retrag la depou, în mârâitul maşinilor conduse de puşti insolenţi, în becurile chioare care spânzură de stâlpi comunişti, noaptea în Bucureşti mi se pare acceptabilă. Eu înfloresc noaptea. Lucrez noaptea, iubesc noaptea, trăiesc noaptea.
Dă-mi voie să mă prezint: Radu Cristea, jurnalist profesionist şi istoric amator. De asemenea, om de radio şi şofer de ocazie pentru anumite personaje mai mult sau mai puţin interesante. Alături de mine în această călătorie mai sunt câţiva amici pe care o să-i cunoşti, fără doar şi poate, în povestirile ce vor urma.
Aveam nevoie de un loc unde să defulăm refulările. Aşa a apărut Tura de Noapte. Bine ai venit în acest colţ virtual zămislit de imaginaţia unor scribi care deseori simt nevoia să se confunde cu propriile personaje nocturne.
