Coşciugele

by Matt Tudor

“Nu este sigur în ce loc te aşteaptă moartea, de aceea aşteapt-o tu pe ea în orice loc.” Cuvintele aurite, săpate într-o grindă de lemn prinsă deasupra biroului, ar fi fost spuse de Seneca. Cel puţin aşa susţinea domnul Cristian-tatăl, cel care, în urmă cu 20 de ani, deschisese afacerea cu antreprenoriatul de pompe funebre.

– Ce prostie, gîndi cu voce tare domnul Cristian-fiul, lustruind cu o cîrpă de praf unul dintre
exponatele de lux, un sicriu lăcuit din lemn de nuc. De ce s-o aştept eu, să stau mereu cu frica-n oase…?

Auzi clopoţelul de la intrare şi se întoarse pe călcîie spre uşă. În sala mare a antreprenoriatului intraseră doi oameni. Primul să fi avut ca la 70 de ani, cu părul alb şi un chip tăbăcit de soare şi vînt. Al doilea era un tînăr de vreo 20 de ani, înalt şi slăbănog, cu ochelari de soare aşezaţi şmechereşte pe frunte. În ciuda diferenţei de vîrstă, cei doi semănau ca două picături de apă.

Bunic şi nepot, gîndi domnul Cristian-fiul.
– Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta? îi întrebă, făcînd cîţiva paşi spre cei doi.
– Bună să fie şi la dumneata, zise bărbatul mai în vîrstă. Am venit să cumpărăm şi noi două sicrie.
Două, îşi zise domnul Cristian-fiul. Ce tragedie…
– Sigur, poftiţi. Ce v-ar interesa anume? Avem de toate felurile, pentru toate buzunarele, cu servicii complete, pachete Extra, Complet, President… Avem şi pentru pensionari…

Bătrînul se opri în dreptul unuia dintre sicrie şi ciocăni cu degetul în capac.

– Ştiţi, mă interesează două sicrie solide, masive. Să nu fie prea scumpe, dar nici de doi lei. Aş vrea să fie de calitate, să nu putrezească repede. Şi făcute din materiale bune, să nu intre nimica înăuntru..
– Bineînţeles, sicriele noastre nu sînt două scînduri pe două scînduri, sînt făcute din lemn solid, tratat cu lac, nu intră umezeala, puteţi să-l scoateţi peste 10 ani din groapă şi să arate la fel, intact.
– Să nu intre nimic în ele, dar nici să nu iasă, zise moşul. Îi făcu semn cu ochiul antreprenorului de pompe funebre şi izbucni în rîs.
– Poftiţi?
Omul se opri din hohote şi băgă mîna în buzunarul hainei. Scoase un teanc de hîrtii de 200 de lei şi le puse pe capacul sicriului de lîngă el.
– Facem şi noi haz de necaz, domnule. Să ştiţi că sîntem decişi, ne-am uitat pe… asta, cum îi zice, nepoate?
– Internet, mormăi tînărul, din spatele lui.

– Aşa. Vrem două sicrie de brad, cu tot pachetul la ele. Alea de costă 800 de lei. Sînt ca cel de-afară, de la intrare, nu?
– Da, dar…
– L-am văzut cînd am venit. Bună treabă, bun lemn.
Oamenii nu mai stătură la discuţii. Veniseră la fix, nici nu-i interesa vreun serviciu suplimentar, îmbălsămare sau transport, aşa că domnul Cristian-fiul le dădu chitanţa, luă banii, îşi notă adresa unde urma să trimită coşciugele (“în 24 de ore, garantat!”) şi tranzacţia fu încheiată.

La plecare, bătrînul se întoarse către antreprenor.
– Domnule, am o ultimă vorbă cu matale.
– Sigur, spuneţi!
– Se poate să mi le aduceţi acasă neasamblate?
– Poftiţi? Cum adică neasamblate?
– Coşciugele de-o parte şi ţoalele, pernele, voalul şi restul separat. Într-o plasă, ceva.
– Ştiţi, ele vin gata montate din fabrică, nu noi le echipăm.
– Da? Bine… M-oi descurca eu cumva, le-oi desface singur.
– Dar de ce aţi vrea să le desfaceţi?

Moşul se uită surprins la antreprenorul de pompe funebre. Un zîmbet înţelegător îi înflori pe buze.
– Păi ce-o să fac cu ele pîn-oi muri? Să le ţin de decor în casă?
– E pentru dumneavoastră?! Şi al doilea..?
– Doar nu pentru tata, Dumnezeu să-l odihnească. Unul pentru mine, unul pentru muiere. O să moară de drag cînd le-o vedea.
– Nici ea nu e… Şi ce-o să faceţi cu ele?
– Le ţin în pod, pun grîu în ele. Dacă sînt aşa bune precum spuneţi, nu mai ajung şoarecii neam, veci-pururea la boabe. Hai, Ioane.
Cei doi, moş şi nepot, se-ndreptară braţ la braţ spre ieşire.
– Nepoate, este că-s mai arătoase decît coşciugul lui nean-to Ilie Coriianu? O să crape ăla de ciudă cînd le-o vedea.
– Şi mai arătoase, şi mai noi cu vreo douăzeci de ani, moşule.

Începură amîndoi să rîdă. În urma lor, uşa salonului de pompe funebre se închise cu zgomot, lăsîndu-l pe domnul Cristian-fiul în mijlocul încăperii, printre coşciuge.

You may also like

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy