E o seară tristă într-un oraş trist. Miercurea în Bucureşti e cam deprimantă şi bănuiesc că am această viziune şi mai tristă despre viaţă pentru că sunt un om plictisitor, chiar şi pentru mine însumi. Încerc să remediez această mică problemă, dar o să-mi ia ceva vreme. Pe lângă faptul că-s plictisitor, sunt şi incredibil de lent… În acţiuni, bineînţeles.
Am ajuns undeva în Regie, cu o treabă despre care nu vreau să dau detalii, că nu e importantă pentru altcineva decât pentru mine. Ei bine, şi cum aveam nişte minute de ucis, m-am aşezat pe o bancă în faţa unui cămin studenţesc, tocmai la timp să prind o discuţie matematică între doi studenţi care frecau menta… nu, greşesc, frecau o cafea în faţa unui non-stop lipit de intrarea în cămin*.
– Ce e mâine, joi? Căcat, am cursuri după-masă… Mai dorm neam.
– Auliu, facultatea! Auzi, mă, dacă am restanță pot să-mi dau licența și să rezolv examenu’ după, nu?
– Nu, prietene, nu funcționează așa. După ce termini toate examenele, ești absolvent. Și tre’ să fii absolvent ca să te bage în licență.
– Aa. Credeam că pot da licența..
– Păi poți. Peste câteva luni, în vară.
– Haha, bună asta. Nu merge la matineu, băiete. Aștepți în rând cu lumea.
– Hai frate, iar mă lungesc.. Dar măcar mai fac masterul? Că ăia de la inginerie-l fac obligatoriu.
– Bă, trebuie, dacă ai avut facultate de trei ani.
– Futu-i! Mai bine o terminam pe prima!
– Păi ce, ai mai făcut o facultate? De patru ani?
– Da, dar n-am terminat-o.
– Lasă că faci acu’ 5 ani de școală, dacă n-ai vrut să termini atunci cu 4.
– Care 5?!
– Facultatea, 3, masterul 2. Cu totul, ajungi pe la vreo 9 ani de stat prin facultăți. Veteran, ca legionarii romani ieși, bă. Cu nevastă și pământ și..
– A, păi stai. Am avut facultate de patru ani, dar primii trei i-am făcut în șase, dup-aia m-am lăsat.
– ..Ă?!
– Și acum, patru la facultatea de trei, plus doi la master, dacă nu mai mult..
– Bine, man! Student de profesie!
– Ești nebun!! O să stai toată viața prin facultăți?!
– Ce-aveți, bă, cu el? Oricum se pune ca vechime în muncă, nu?
Cine spunea că tinerii români habar n-au pe ce planetă au aterizat? Iaca, observăm din mica interacţiune de mai sus că ştiu să numere foarte bine… atunci când interesele lor depind de asta. Pe de altă parte… noroc cu facultăţile româneşti, că altfel nu ştiu cum am mai fi reuşit să obţinem un număr atât de ridicat de analfabeţi cu diplome. Că unii fac colecţie şi abia acum ne dăm seama de greutatea vorbelor lui Ilie Moromete: “e după facultăţi” …
—
* Ştie cineva ce trebuie să faci, pe cine să ungi şi pe unde să mergi cu plocon ca să obţii permisiunea de a deschide un magazinaş în incinta unui cămin studenţesc? În Bucureşti? În Regie/Grozăveşti? Mi se pare o afacere a dracului de bănoasă.
