Stăteam astăzi de vorbă cu amicul Radu despre universuri fictive şi, dintr-una într-alta, ne-am împotmolit într-o dilemă din care cu greu am reuşit să ieşim la liman, anume care este cel mai vast univers fictiv din literatura universală. Am ieşit la liman aşa cum reuşeşte s-o facă orice om cu capul pe umeri şi cu mintea la locul ei: făcînd compromisuri, lăsînd de la noi şi ocolind un răspuns tranşant la întrebarea principală, care este oricum extrem de vagă.
Habar nu am care este cel mai vast univers fictiv din literatură (şi alte arte aplicate, am ajuns la concluzia că e imposibil să se rezume cineva doar la literatură, sau doar la filme, sau doar la jocuri video), pentru că-n capul meu pur şi simplu nu intră atîtea cunoştinţe.
Bătălia la vîrf se dă, după umila mea părere, între Star Wars, Star Trek, lumile DC şi Marvel, apoi Dungeons&Dragons, Universul Dune, Warhammer, Warcraft şi am mai găsit pe net un set de povestiri despre şi cu Perry Rhodan (?!). Dacă nu ştiţi cine este individul, click pe link. Ar mai fi fost Tolkien, Asimov, dar aici e vorba de subiectivitate.
Acum ce să zic, cred că fiecare dintre universurile enumerate mai sus e pe primul loc în vreun top, depinde la ce ne raportăm. La număr de personaje, la detalii, la originalitate, la durată de existenţă. Eu aş fi renunţat la DC şi la Marvel, pentru că ambele sunt un mare ghiveci în care au fost amestecate (nu neapărat după vreo reţetă anume) mitologii, idei SF, magie şi tehnică şi, moţ peste ele, un strop de dramă telenovelistică americană în stilul nemuritorului “Tânăr şi Neliniştit” (11.324 episoade şi numărătoarea continuă).
Între toate universurile fictive create pînă acum de om, însă, este unul care mie-mi zîmbeşte frumos, atît de frumos încît l-am pus la inimă şi e foarte greu să-l mai scoată cineva de acolo. El în sine nu e nici frumos, nici de dorit, însă îmi place şi pace. De fapt război…
E vorba despre Universul Warhammer. A început ca un joc de societate (?! – în engleză e tabletop game) influenţat bine de tot de universul lui Tolkien şi a ajuns, în aproape 35 de ani, să acopere o istorie fictivă a umanităţii care se întinde pe vreo 55.000 de ani. Pe lîngă jocuri (de societate? şi video) universul Warhammer mai are şi vreo cîteva sute de romane, povestiri, nuvele, benzi desenate ş. a. m. d. E întunecat ca toţi dracii: de principiu, marea majoritate a personajelor, bune sau rele, crapă. Celelalte crapă într-un mod înfiorător.
Ideea care mi-a plăcut mie cel mai mult este cea legată de Răul Absolut (Haosul). Ei bine, răul absolut este doar proiecţia tuturor slăbiciunilor şi defectelor rasei umane, un ocean imaterial de răutate născută din coşmarurile omenirii. Frumos, simplu şi de neînvins.
Preferatele mele sunt nuvelele şi povestirile din seria Warhammer 40.000: au loc în viitorul depărtat al omenirii şi intră în categoria military space opera în vremuri de rahat. Sau grimdark, dacă vreţi termenul oficial.
Vă pot face şi cîteva recomandări, dar să nu mă înjuraţi dacă aţi mai citit din ele sau dacă vi se par ciurucuri. Şi filmele western spaghetti pot fi numite slabe calitativ, asta nu înseamnă că nu au un je ne sais quoi al lor, un farmec aparte care te prinde. Acelaşi lucru se poate spune şi despre filmele lui Kurosawa, de exemplu. Gafe şi ploturi străvezii se tot găsesc. Dar hei, avem un Kurosawa acolo, avem un Mifune…
Iaca recomandările: seria Gaunt’s Ghosts (Dan Abnett), seria Ciaphas Cain (Sandy Mitchell) şi unele dintre poveştile înglobate în seria Horus Heresy. Dar puteţi începe liniştiţi cu Fantomele lui Gaunt.
Image by Luminas @ Pixabay
