Îmi plac Bucureştii. Îmi place Capitala.
Mă simt bine aici. M-am integrat bine, nu mă pierd pe străzi, iau extrem de rar metroul în direcţia greşită, ştiu zonele pe care e indicat să le ocolesc şi în celelalte ajung oricum prea rar ca să le observ lipsurile. Apropo de metrou, merg mult cu el. Şi aplic aceeaşi strategie ca mai toată lumea: m-am urcat, am scos mobilul din buzunar, am deschis aplicaţia de Facebook, am ieşit din viaţă. E ca în Matrix, numai că de data asta mă deconectez de la REALITATE.
Îmi găsesc locul în Bucureşti. Am câţiva amici pe la muncă – nu mulţi, că altfel aş începe să-i dispreţuiesc la un moment dat, involuntar -, am câţiva prieteni cu care mă văd suficient de rar cât să nu mă satur de ei, am locuri preferate unde nu mă duc niciodată de teamă că o să le iau luciul, patina, spoiala aurie.
